Amintiri cu rochite si multi copii

Faptul ca fostii mei vecini si prieteni s-au intalnit la un pahar de vin/suc/apa, iar eu am avut ocazia de a-i vedea in poze mi-a trezit o multime de emotii si de amintiri. Prin fata ochilor mi-au trecut in viteza franturi de ganduri, de imagini, de intamplari petrecute candva, pe vremea cand purtam rochite foarte scurte, asa cum sunt cele pe care le-am gasit aici, si jucam sotronul in fata blocului. Daca doream o atmosfera linistita, calma, ramaneam la scara mea, unde erau putini copii si mai toti se jucau silentios. Daca aveam nevoie de galagie, de miscare, de nebunie, fugeam la scara D, locul unde se adunau copii din tot cartierul si unde se incingeau cele mai frumoase jocuri. 

La scara D am invatat sa construiesc cazemate iarna si sa sar garduri vara, acolo mi-am rupt rochita rosie cu buzunar imens aplicat pe burta, cand incercam sa ma strecor prin sarma ghimpata din spatele blocului, si tot de acolo am plecat pentru prima data spre lacul Snagov, locul din care m-am intors taiata zdravan pe picior si numai cu un slap, caci celalalt s-a pierdut pe cand jucam leapsa in apa. De la scara D am invatat ca fetitele nu sunt intotdeauna bune, ca stiu sa se bata si chiar sa injure, ca baietii pot fi prieteni adevarati, dincolo de sex, ca parintii pot fi mai mult decat parinti, ca albul poate avea nuante de negru si negrul nuante de alb, ca nici un om nu este perfect.

Aveam vreo 13-14 ani cand mi-am crosetat un costumas galben, format din bluza fara maneci si o fustita cu volane (cumva asemanatoare cu rochita din imaginea de mai jos). Era un material subtire, potrivit serilor de vara, cu un model pe care nu il mai vazusem la nimeni si de care eram foarte mandra. Uitasem un singur lucru: nu mai eram copil, deveneam domnisoara, iar hainele cu gaurele nu mi se mai potriveau. Am ajuns la scara D galbena toata, atat datorita hainelor, cat si emotiei pe care o anticipam. Fetele s-au mirat, au batut incantate din palme, mi-au cerut detalii si sfaturi. Nu acelasi lucru s-a intamplat cu baietii. Unii m-au privit insistent, de parca atunci ma vedeau pentru prima data in viata, altii au ras infundat, fara ca eu sa imi pot explica de ce, iar unul, mai indraznet, mi-a spus verde in fata ca nu-i ok sa port haine prin care mi se vede trupul de fecioara data in parg.

Am simtit, pentru prima data in viata mea de copil crescut prea repede, ca imi ard obrajii, urechile, gatul si sufletul, am simtit o rusine inexplicabila, o ciuda pe viata, ca ma crestea si ma maturiza. Am purtat in continuare fustite si rochite, insa niciodata nu mi-am mai facut sau cumparat haine prea scurte sau prin care sa mi se vada trupul (ma rog, partile considerate esentiale de catre barbati). Sunt femeie matura si, cu toate ca uneori ma port ca un copil (sau poate tocmai din acest motiv), vad uneori copile ce se jeneaza din cauza ca rochitele lor nu se potrivesc varstei… Oare mamicile lor vad jena din ochii copiilor?

rochita-galbena-cu-volanase-si-pulover-rochite-bebe~8376312

Anunțuri

Posted on Decembrie 31, 2014, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 1 comentariu.

  1. Sa vezi mai tarziu,cum pare ca totul a fost „ieri”.Sunt amintiri care ne-au schimbat,pentru ca si vremurile erau altele.Eu iti urez sa ai un An Nou,cat mai bun,cu sanatate si multe realizari!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: