Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ

Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Am cedat, asa cum fac eu de obicei, primului impuls, si m-am aruncat cu capul inainte, fara sa ma interesez si fara sa fiu sigura de ceva. Am tras dupa mine in acest vis multi oameni, desi nu stiam si nu aveam nimic concret in afara de un vis mare si de o uriasa speranta. Ceea ce ma doare mai tare este faptul ca nepotrivirea dintre socoteala de acasa si cea de la targ ar putea frange aripi de copii. Cum le-as putea explica micutilor ca societatea are puterea de a pune piedici oricarui vis frumos, de a taia aripile inainte ca acestea sa fie destul de fortificate pentru zbor? Cum le-as putea spune ca m-am grabit sa le arat ceva frumos, ca i-am facut sa viseze, ca mai apoi sa descopar ca acest vis este irealizabil? E dureros, e dezarmant, e sfasietor de trist…

I-am rugat pe copii sa deseneze, sa arate lumii ca le pasa. In acest fel speram sa putem sensibiliza lumea, sa dam o lectie adultilor. Cu fiecare clipa trecuta, visul meu crestea. Vedeam cum aripile sale se intind peste intreaga tara… Am fost surprinsa si extrem de incantata afland ca toti copiii s-au aratat a fi entuziasmati, ca toti si-au dorit sa isi aduca mica lor contributie la proiectul meu, ca unii deja au desenat. Amanuntele sunt irelevante in acest caz. Cert este ca desenele lor nu vor putea fi folosite in forma pe care o visam eu, caci legea nu permite asa ceva.

Singurul lucru pe care il pot face pentru ca proiectul sa nu moara inca din fasa este sa cer acordul copiilor si parintilor pentru a face un soi de galerie din desenele lor, galerie pe care sa o prezint lumii. Atat. Ca oamenii sa isi aminteasca de vremurile cand erau copii, de inocenta care se pierde undeva pe drumul vietii, de faptul ca orice copil se naste bun, inimos, darnic, ca noi, adultii, suntem cei ce le rapim inocenta. Nici un copil nu vrea sa stie ca animalele traiesc chinuite, ca unele mor de foame sau de frig. Atat as putea face. Sa prezint lumii dorinta copiilor, sa amintesc oamenilor ca bunatatea si darnicia inca exista, daca stim unde sa privim.

Anunțuri

Posted on Februarie 19, 2015, in Vieneland. Bookmark the permalink. 13 comentarii.

  1. Poţi spune ce a inspirat desenele copiilor, poţi da adresa şi conturile adăpostului. Poate asta va atrage măcar câţiva donatori.
    Poţi organiza o votare online pentru cel mai frumos desen, îi poţi da câştigătorului un premiu – măcar simbolic – o diplomă, un flecuşteţ simpatic… Poţi scrie pe blog un articol despre copilul respectiv, eventual ilustrat cu alte desene de-ale lui… Etc.

  2. 😦 Îmi pare rău. Ţara lui Papură Vodă. În occident chiar sunt încurajaţi copiii să iniţieze astfel de acţiuni în scop umanitar.

  3. Nu inteleg,de ce nu se poate? La noi ,ca la nimeni.Vezi tu pana la urma ,totul e sa nu abandonezi. Te pup si te sprijin,

    • Pentru ca eu/tu/oricare altul, neavand statut de persoana juridica/asociatie nu stiu de care, nu am voie sa organizez asa ceva… Nu abandonez, ci schimb datele problemei. Pozele desenelor vor fi adunate intr-un album/o galerie virtuala, vor fi insotite de un text explicativ, iar fiecare copil participant va primi un cadou simbolic pentru contributia sa…

  4. Daniela Ionela Iorga

    Pacat ca si in acest caz ne lovim de birocratie…legi aiurea si nici macar putina compasiune nu vedem din partea celor pe care i-am votat(sau nu) si care sunt platiti sa ne apere drepturile si sa ne sprijine ….pacat!!! Animalele sunt si ele suflete nevinovate si ar trebui sa fie mai mult ajutate.Acasa am trei catei si o pisica ,maidanezi toti,nimic de rasa insa nu le-as abandona niciodata.Cu toate acestea copiii mei vin mereu de pe strada si imi cer mancare pt animalele ce le gasesc abandonate langa tomberoane,iar la scoala isi dau laptele si cornul celor doi maidanezi care ii asteapta zilnic in curtea scolii.Poate pt unii e un lucru marunt,dar pt ei e o fapta mareata despre care imi povestesc cu entuziasm.

    • In tara asta avem atat de multe probleme de rezolvat, incat nici daca am lupta toti, alesi si nealesi, tot nu le-am putea da usor de cap. De la un singur om sau chiar de la cativa, sigur nu ne putem astepta sa rezolve totul. Pana cand nu vom ridica si noi glasul, nu se va schimba nimic.
      Ah, tare imi place cand povestesti despre copiii si animalutele tale. Nu ti-ar placea sa scrii un articol pe blogul meu de pisici?

      • Daniela Ionela Iorga

        Off , multumesc tare mult pt oferta,insa eu nu ma pricep deloc la scris,sunt antitalent ! Chiar nu stiu cum as putea sa te ajut!

      • Asa a crezut fiecare dintre noi la inceput. Daca iti arat ce articole faceam in primele zile/saptamani, inainte de a capata incredere… :)))
        Poti incerca. Presimt ca ai cate ceva de povestit… Daca este cazul, fac eu modificarile, dar nu cred ca va fi cazul… 🙂

  1. Pingback: Viaţa merge înainte în jurnal de femeie simplă 65 | Iubesc Viaţa

  2. Pingback: Un copil bun si talentat |

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: