Intre om si caine

Nu ma mai mira prea multe… Nici nu pot reprosa cuiva starea de fapt. Pur si simplu se intampla si nu cred ca vom putea schimba prea curand. Am anuntat pe facebook ca mi-am luat catel. Postarea respectiva a primit la profilul meu peste 100 de like si in jur de 170 de comentarii, iar la pagina de fb a blogului cam 60 de like. M-am bucurat. Era semn ca oamenilor inca le mai plac animalele. Ceea ce ma doare este faptul ca nu la fel simtim cand vine vorba despre oameni. Cu o zi inainte aflasem ca in judetul Prahova traieste Stefania Gabriela Iaciu, o sportiva cu un palmares incredibil. Cazul ei m-a impresionat maxim si m-am grabit sa scriu pe blog povestea, in speranta ca si altii vor rezona cu ea si ii vor intinde o mana de ajutor sau macar vor da vestea mai departe. 

„După ce am aflat că toate aceste rezultate au fost obţinute de o femeie de 39 de ani, care îşi câştigă existenţa săpând grădinile altora, mâncând terci de urzici, pâine şi ouă şi având o singură pereche de adidaşi cumpărată cu greu, mi-am spus că visez, că pare imposibil. Ei bine, este crudul adevăr! Gabriela este omul cu care ţara noastră s-ar putea mândri, dacă am putea aduna măcar bani pentru un echipament serios, pentru mâncare adecvată, pentru biletele de avion care să o ducă pe 27 iunie 2015 în Olanda, la Heillo”.

Pe facebook, la profilul meu, postarea a primit 10 like. Pe pagina blogului am mai primit inca 20 de like si 5 share. Mult, mult mai putin decat la anuntul despre Bruno, cainele meu. Observ ca atunci cand avem de ales intre om si caine, alegem cainele. Nu as vrea sa fie invers. As dori sa putem imparti totul intre om si caine. Atat.

Anunțuri

Posted on Mai 10, 2015, in Vieneland. Bookmark the permalink. 6 comentarii.

  1. Nimic nu ma mai mira. Mi-as dori ca dragostea oamenilor sa fie impartita atat animalelor cat si oamenilor din jur. Sa nu judecam prea mult si sa ajutam pe cei care au nevoie, fie oameni, fie animale.

  2. …aparent, așa stau lucrurile, dar în realitate nu. În realitate, nu ne pasă nici de oameni, nici de animale, nici de natură, ci numai și numai de noi. Cum știi și tu foarte bine, câinii chiar nu se bucură de prea multă iubire…decât din partea unei părți restrânse a populației (poate dintre aceștia au dat like-uri la postarea cu Bruno; oameni care s-au săturat de oameni tocmai pentru că văd mult prea mult rău în jur). Cum știm toți, câinii fără stăpân au avut de suferit atrocități groaznice… venite din partea unor oameni. Tot respectul pentru doamna Stefania Gabriela Iaciu!

    • In zilele mele foarte proaste, cand imi pierd optimismul, traiesc aceeasi senzatie, ca omul este un animal atat de egoist, incat nu se poate gandi la nimic din ceea ce nu il afecteaza direct.

  3. Observatia e doar aparent adevarata. Multi fac astfel de comparatii, si nu sunt corecte. Foarte rar apas “like” pentru povesti triste…
    Cine “da like” unei povesti triste e liber sa o faca… Da, pot da like pentru faptul ca ai semnalat o anumita poveste, dar ar aparea ca si cum mi-ar placea… situatia femeii. Nu se deduce “like-ul” pentru puterea ei de a depasi barierele sociale si de alta natura.
    Nu prea apas “like” pentru povestile de acest fel pentru ca nu-mi plac – imi place faptul ca a scris cineva despre, punand suflet etc. E ca si cum as da like unei postari unde cineva anunta ca si-a pierdut cainele sau pentru o foto cu un animal chinuit – da, de la “like” devine “vizibila” postarea si pentru altii, dar nu-mi place, nu apas “like” – iar daca din acest motiv cineva intelege ca-s indiferenta e doar treaba lui.

    Faptul ca ai caine ma bucura! Ma bucur pentru caine, ma bucur pentru tine; e o poveste frumoasa! Pot discuta despre, pentru ca nu am nimic concret de facut. Dar ce as putea discuta despre o femeie precum Stefania?! Sa scriu “bravo ei!”? N-ar fi stupid? Daca trimit bani pentru oameni aflati in situatii dificile, sau trimit obiecte, mancare etc. n-o sa stie nimeni ca o fac… Si nu stie nici in cazul animalelor daca trimit ceva, daca ma implic si altfel decat cu “like” si/sau comentarii.

    • Uite ca nu am luat in calcul si aceste aspecte. Probabil aici se ascunde adevarul, de fapt. Nici eu nu dau mereu like la postarile triste, mai ales cand stiu ca nu pot face nimic.
      Apropo de caine… Ies cu el la plimbare si din cand in cand se opreste, se aseaza in fund si nu mai vrea sa mearga. Nu pentru ca ar fi obosit. Povestea se repeta la fiecare 10-20 de metri… Ai idee ce il indeamna sa faca aceste pauze?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: