Tristete de duminica

Soarele s-a strecurat printre frunze de catalpa si mi-a batut cu putere in geam. Am deschis ochii, l-am salutat vesela si am coborat din pat. Stiu ca pierzi deseori notiunea timpului, ca habar nu ai cand e joi si cand e sambata, dar tot nu pricep cum de nu iti aduci aminte macar de duminici, mi-a soptit sotul meu. Ramai in pat si mai dormi o ora, ca maine iar te plangi de oboseala cronica. I-am zambit dulce si am fugit sa fac o cafea. In bucatarie, in timp ce aprindeam aragazul, prin fata ochilor mi-au trecut amintiri parca dintr-o alta viata. M-am revazut pe mine copil, am revazut si retrait pentru o clipa lunga atmosfera duminicilor din familia mea. Bunica se trezea prima. Pregatea cafeaua. Exact ca in reclamele de acum, aroma cafelei trezea intreaga casa. Mama se aseza pe un scaun si sorbea din lichidul fierbinte, amar si parfumat. Tata intra zambind in bucatarie, ne ciufulea parul si spunea: „astazi plecam la …”. Dupa acel „la” urma intotdeauna numele unei zone retrase, in general vreo padure sau un parc imprejmuit de paduri. 

Noi, copiii, saream in sus imediat. Fugeam sa ne cautam mingea, hainutele, sa pregatim paturica si jucariile. Mama se grabea sa puna in bagaj mancare suficienta, in timp ce tata se barbierea. Bunica ramanea mereu acasa. Era prea batrana pentru a tine pasul cu noi si pentru a gusta din placerea de a frige sunca pe jar. Astazi e duminica. Amintirea acelor zile ma apasa. Simt o tristete greu de controlat. Tata e mort de 29 de ani, mama e paralizata in pat, bunica s-a stins inainte ca eu sa nasc baiatul. Sora mea e cu familia ei. Eu tastez de zor acest text, in timp ce sotul meu doarme. La pranz va pleca la serviciu. Baiatul meu e „in tabara” la un prieten si oricum nu ar fi mers cu noi nicaieri. Cainele doarme cu labele in sus langa usa, acolo unde adie un strop de aer. Pisicile dorm si ele, suparate ca nici musca nu ne intra in casa duminica. E o zi atat de senina si de frumoasa, iar eu, in loc sa ma bucur de ea, ma las apasata de o tristete fara nume, tristete de duminica prea calma.

Anunțuri

Posted on August 9, 2015, in Vieneland. Bookmark the permalink. 8 comentarii.

  1. Uneori ne intristeaza exact ce ar trebui sa ne sustina!Dar, vorba Ilenei Vulpescu: „toate trec”!

    • Asa e omul, mereu nemultumit, mereu dorindu-si ceea ce nu are. Pariez ca o multime de oameni si-ar dori o duminica senina, fara iesiri din casa, fara galagie, fara ca vreo suparare sa intunece soarele care bate in geam. 🙂

  2. eu te inteleg asa de bine…. traim intr o lume din ce in ce mai inactiva…

  3. Și așa „curge ”duminica, in pagini imaginare, pe care o să le șteargă Zuck., când nu va mai mulge feisbucul . Iar tu evoci frumos, dar exagerat nostalgic.Și temperamental nu te prinde.Doar, dacă, nu cumva, ești hibridul „păcătos” coleric-melancolic!
    Frumoasele duminici!

  4. (Ptr. d-na Nușa) Cu vreo 2500de ani, înainte de I.V., un grec ,Democrit, scociora cu bățul mâlul unui pârâiaș leneș și a cioplit, repede în piatră adevărul: TA PANTA RHEI!, totul curge! Și așa, următorii „ințelepți ” au răsucit cuvintele, ca să fie ale lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: