Harnicie si dor de schimbare

Revenirea Adrianei pe fb si povestea unei arcade sparte mi-au amintit de momentul cand baietii mei au decis ca eu, in aceasta casa, nu voi mai muta un pai. Incercam sa facem niste schimbari prin apartament. Stiti cum sunt femeile cand le apuca harnicia si dorul de schimbare… M-am oferit sa car un dulap cu Mihai dintr-o camera in alta, in timp ce copilul muta nu stiu ce altceva. Am prins voiniceste de un capat, am saltat infierbantata mobila putin cam prea masiva pentru fizicul meu, am facut cativa pasi… Apoi am simtit cum ma cuprinde o fierbinteala inexplicabila, cum in urechi imi bubuie niste tobe de a caror existenta nu aflasem pana atunci, iar mainile au devenit deodata moi, de parca ar fi fost facute dintr-o guma gelatinoasa ce tremura necontrolat. In acea clipa, singurul meu gand a fost ca ma voi prabusi peste dulap daca nu desfac mainile de pe lemnul dintr-o data devenit plumb. Pana si efortul de a anunta ca nu ma pot tine de mobila mi s-a parut a fi prea mare, asa ca am dat drumul dulapului, eliberandu-ma.

Nu vreau sa va spun cum au reactionat baietii mei. 😀 Important este ca din acel moment nu mi s-a mai permis sa mut nimic prin casa, daca este mai greu decat un scaun. 🙂 Din pacate, exista si dezavantaje… Daca baietilor le e lene, sigur mobila ramane pe loc…