Category Archives: Poveștile mamei

Sase luni…

Sase luni… Maine se implinesc sase luni de la ziua in care o parte din mine s-a rupt. La acea vreme am crezut ca viata va sta in loc, iar eu voi privi de pe margine cum altii vor continua sa manance, sa vobeasca, sa rada. Uitasem ca viata merge mai departe, ca omul are taria de a lupta cu sine si cu lumea, cu fantasmele ce apar la ceas de seara si cu amintirile ce dor. M-am trezit mancand, vorbind, razand. Mi-am continuat viata. Uneori am incercat sa ma mint ca nu s-a intamplat nimic. Voiam sa scap de durerea care ma macina. Alteori am chemat eu amintirile pentru a ma inveli in ele ca intr-o pelerina ce fereste ranile de ploaia rece. Oricum as face, tot nu e bine. Si nu e bine pentru ca ea nu mai e. In rest sunt ok. Imi traiesc viata, ma bucur de familia mea, de animalele mele, de soare, de povesti. Read the rest of this entry

Anunțuri

Povestile mamei…

Nu am mai scris de mult timp pe aici, in categoria Povestile mamei. Inca imi este greu sa o fac. Alesem acest blog pentru a povesti uneori despre ceea ce aflam sau imi aminteam de la/despre mama, poate pentru ca aici intra putina lume. Lume buna. Acum, ca mama nu mai este, parca nu-mi vine sa-l mai deschid. Simt ca trebuie sa las timpul sa bandajeze rani. Povestile inca le am in minte, dar nu se vor scrise. Vor o clipa de tacere. Poate mai multe. Dar cu siguranta nu voi abandona… Poate ca nimanui nu ii pasa. Paote ca nimeni nu le va citi. Sau poate le va citi, dar nu ii vor fi de vreun folos. Cu toate astea, eu simt imboldul de a le asterne pe un blog. Dar nu acum, Read the rest of this entry

Ti-a placut savarina?

Iesim din kaufland razand in hohote. Nu imi amintesc motivul. Stiu doar ca sora mea a scapat guma de mestecat din gura, sotul meu s-a impiedicat in propriul siret, iar cumnatul si-a sters ochii de lacrimile veseliei pana a reusit sa ii inroseasca. Rar vezi oameni razand dupa ce lasa niste sute de lei in supermarket. Daca vedeti asa ceva, sa stiti ca noi suntem nebunii. Ne oprim la cofetaria unde intotdeauna au savarine proaspete. Cumpar pentru mine si pentru copil, apoi ma decid sa comand si pentru mama. De cand e imobilizata la pat, rar se intampla sa spuna ca vrea ceva. Il las pe Mihai sa care plasele, iar eu merg langa el, atenta la sacosica plina de savarine. In taxi imi dau seama ca nu am cerut sa imi fie impachetate separat. Lasa ca vin eu mai tarziu sa ii aduc prajitura, ii spun surorii mele.  Read the rest of this entry

Povestile mamei

Cand am deschis acest blog, am facut-o cu gandul ca as putea aduna aici povestile mamei mele. Ma gandeam in primul rand la cele pe care ni le-a spus in copilarie, dar nu aveam de gand sa neglijez nici ceea ce ne spune acum, la cativa ani de la accidentul vascular cerebral care a tintuit-o la pat. Din nefericire, ma aglomerez cu tot felul de chestii si ajung tot mai rar pe aici, iar cand ajung, o fac pentru a mai scrie cate un advertorial. Imi propun mereu sa ma ocup de vieneland, sa nu cumva timpul sa imi stearga din memorie toate cele aflate de la mama, insa nu reusesc sa imi impart zilele in asa fel incat sa pastrez un dram de energie pentru a scrie.

Nu pricepe mama prea bine ce inseamna un blog. Read the rest of this entry

Vaca face vac-vac

Viorica. Singura vecina cu care mama s-a inteles bine in cei 25 de ani petrecuti in acel bloc. Isi beau cafeaua impreuna, isi povesteau despre problemele si bucuriile pe care le aveau, schimbau impresii despre vecini si retete de prajituri, gateau uneori impreuna, discutau mult despre copii si isi lucrau diverse lucrusoare (una la masina de cusut, cealalta din andrele). Eu si sora mea nu ne-am inteles niciodata prea bine cu baietii ei, habar nu am de ce. Abia imi mai amintesc numele lor, desi in copilarie m-am jucat cu ei si in adolescenta i-am urmarit cum se dezvolta.  Read the rest of this entry

Cei doi frati din povestile mamei, seriosul si aventurierul

Doi frati. Diferiti unul de altul asa cum diferit e soarele de luna sau albul de negru. Unul serios, muncitor, sever, altul luand totul in gluma si lasand impresia ca aventura este cuvantul ce il calauzeste in viata. Sunt ei, verii mamei mele, cei ce se regasesc atat de des in povestile depanate in zilele lungi, cand nostalgia o invaluie. Pe unul il iubeste pentru grija pe care intotdeauna a purtat-o familiei, pentru corectitudinea sa, pentru ca a stiut sa fie model celor tineri. Pe celalalt il iubeste pentru spiritul sau liber, pentru toate momentele haioase pe care i le-a oferit in viata, pentru bunatatea lui fara de margini.  Read the rest of this entry

Nu seman cu nimeni

Multa lume ma percepe ca fiind o fiinta cu capul in nori, desi eu ma straduiesc sa tin picioarele pe pamant. Uneori, cand imi amintesc, imi place sa spun (si chiar cred) ca sunt cu capul in nori si cu picioarele pe pamant. Celor care imi cunosc foarte bine familia le vine greu sa vada ca eu, doar eu, sunt diferita de ceilalti. Absolut nimeni in familia mea nu crede in zane, nu viseaza cai verzi pe pereti si nici nu vede bilete de avion plutind spre un al cincilea anotimp. Si atunci, eu de la cine am mostenit aceasta latura a firii?

Ca sa fiu sincera pana la capat, trebuie sa spun (doar aici si doar acum) ca nebunia din capul meu ma indeamna sa scriu Read the rest of this entry

De scris pe internetul acela…

Cand m-am decis sa pastrez acest blog, primul gand care mi-a venit in minte a fost ca aici as putea aduna o parte din povestile mamei mele, ca ele sa nu se piarda. Am scris despre cateva intamplari, asa cum mi le aminteam din copilarie, apoi m-am luat cu alte treburi si am trecut tot mai rar pe aici. Dar nu am uitat si sper sa vina ziua in care sa imi pot permite sa dedic mai mult timp acestui aspect proiect. Ii spuneam zilele trecute mamei mele ca mi-ar placea ca eu si sora mea, eventual si copiii nostri, sa ne facem zilnic timp sa discutam cu ea, sa rememoram anumite momente si sa notam ideile principale, pentru ca eu sa le astern pe blog.

Atat mi-a trebuit. Read the rest of this entry

Epatand sau in anonimat?

Crescuta intr-o epoca in care toata lumea purta acelasi fel de haine, isi mobila casa la fel ca vecinul, manca aceleasi gheare de pui si gandea in acelasi mod, cu greu am ajuns sa fiu de acord cu ideile mamei mele, care isi dorea din tot sufletul originalitate, unicitate in tot ceea ce ar fi facut. Ma enerva gandul ca imi pusese un nume deosebit pentru a ma scoate din anonimatul numelor comune, Read the rest of this entry

Turul Frantei, Italiei si al cartierului Malu-Rosu

In aceasta vara am invatat aproape orice s-ar fi putut invata de la televizor despre Turul Frantei, Italiei si nu mai stiu al carei tari, caci sotul meu nu si-a dezlipit ochii de la biciclistii ce transpirau de zor incercand sa ocupe primele pozitii. Greu mi-a fost sa pricep motivul pentru care un sportiv alege sa ramana la coada plutonului, desi se vede clar ca ar putea pedala mai cu spor, Read the rest of this entry